Manualul pacientului cu Fibrilatie Atriala (FiA)

.ro

Manualul pacientului cu Fibrilatie Atriala (FiA)

Facebook –  Twitter –  Google+  – Linkedin –  Pinterest

Ce este fibrilaţia atrială?

Fibrilaţia atrială este cea mai frecventă tulburare de ritm a inimii. De asemenea, se estimează că o persoană dintr-o sută are fibrilaţie atrială, însă distribuţia pe vârste variază foarte mult, fiind mult mai întâlnită la vârstnici (peste vârsta de 65 de ani, 5 persoane dintr-o sută au fibrilaţie atrială).
De asemenea, se estimează că în următorii 30-40 de ani, numărul pacienţilor cu fibrilaţie atrială se va dubla.
În mod normal, inima unui om bate cu o frecvenţă medie de 70 bătăi pe minut. Fibrilaţia atrială este o afecţiune a inimii în care aceasta bate cu o frecvenţă neregulată, care este cel mai adesea foarte rapidă, dar poate fi în anumite condiţii foarte mică.

Este o boală gravă?

Fibrilaţia atrialâ nu este o boală gravă dacă este descoperită şi tratată corect și la timp. Mulţi pacienţi o descoperă însă întâmplător. De aceea examinarea EKG este inclusă în costul tuturor consultațiilor noastre și ar trebui să fie accesibilă si la medicul de familie. Principala complicaţie a acestei disfuncții este formarea de cheaguri de sânge și aceste cheaguri, odată plecate în circulaţia generală pot bloca vasele de sânge. Pot apărea astfel afecţiuni grave de tipul accidentului vascular cerebral (AVC).

Există mai multe tipuri de fibrilaţie atrială?

În practica medicală, este important de ştiut ce tip de fibrilaţie atrială are pacientul purtător al acestui diagnostic.
Fibrilaţia atrială paroxistică se referă la un scurt episod de fibrilaţie atrială care dispare în mai puţin de 24 de ore. Fibrilaţia persistentă este acel tip de fibrilaţie cu durată între 24 de ore şi 1 an. Numim fibrilaţia atrială permanentă când aceasta este diagnosticată de cel puţin 1 an şi a fost acceptată de pacient şi de către medic.

Ce doctor trebuie să mă examineze?

La un consult de rutină, medicul de familie este cel care va stabili dacă inima dumneavoastră bate sau nu regulat şi poate pune diagnosticul de fibrilaţie atrială. Insă in general, un medic de orice specialitate poate stabili diagnosticul de fibrilaţie atrială după un consult clinic sau o electrocardiogramă.
Insă medicul cardiolog este cel care stabileşte de obicei cauza fibrilaţiei atriale, propune un tratament şi urmăreşte evoluţia bolii dumneavoastră. Tratamentul medicamentos este un tratament care se adresează simptomelor bolii, previne complicaţiile acesteia şi doar într-o mică proporţie vindecă boala.
Electrofiziologul este un medic cardiolog specializat în tratamentul tulburărilor de ritm al inimii, inclusiv fibrilaţia atrială. Acesta are competenţa să propună un tratament specific al acestei boli (nu toţi pacienţii sunt candidaţi pentru acest tip de tratament), numit ablaţie cu şanse foarte mari să o înlăture definitiv.

De asemenea, se întâmplă uneori ca această boală să fie datorată unei afectări endocrine, cum ar fi de exemplu, afectarea unei glande de la baza gâtului, numită glanda tiroidă, în condiţii de hipertiroidie. In acest caz, medicul endocrinolog are un rol important în diagnosticul şi tratamentul specific al cauzei fibrilaţiei atriale.

Care sunt cauzele fibrilaţiei atriale?

Fibrilaţia atrială are, dintre toate aritmiile, cel mai larg spectru de cauze posibile.
Cele mai frecvente sunt anomalii de structura sau funcţie ale inimii cum ar fi boala cardiacă ischemică, afectarea unei valve, cordul pulmonar cronic, insuficienţa cardiacă de orice cauză, atriul stâng dilatat.
Intervenţiile chirurgicale pe cord deschis pot genera episoade scurte de fibri- laţie atrială şi în general orice intervenţie chirurgicală poate avea acest efect în anumite condiţii.
Afectarea straturilor inimii (pericard, miocard) din cursul unei inflamaţii poate de asemenea genera fibrilaţie atrială.

Fibrilaţia atrială poate însă să apară și la persoane care au un cord normal din punct de vedere ischemic mai ales la persoane care fac abuz de alcool, tutun, cafea, băuturi energizante.
De asemenea, ea se poate întâlni la cei cu pancreatită acută, hipoglicemie sau tulburări ale echilibrului ionilor din organism (sodiu, potasiu, magneziu, calciu).
Hipertiroidia, feocromocitomul (tumoră a glandelor suprarenale) sunt boli endocrine cu răsunet in tot organismul şi care pot provoacă fibrilaţie atrială.
Unele medicamente utilizate în tratarea altor boli pot duce la instalarea fibrilaţiei atriale, dar riscul este de obicei mic şi depăşit de avantajele medicamentului
Este important să se identifice de câte ori este posibil cauza bolii, întrucât uneori tratarea cauzei poate duce la dispariţia bolii.

Simptome

Cei mai mulţi pacienţi simptomatici se plâng de palpitaţii, pe care le descriu în diverse moduri: „fluture care bate din aripi“, „bulgăre care se rostogoleşte“ sau „peşte care se zbate pe uscat“. Mai sunt descrise bătăi puternice, pauze ale inimii, tremor al inimii sau senzaţia de pulsaţii „în gât“.
Unii pacienţi se plâng de oboseală, lipsă de aer nou apărută la efort, durere în piept la efort şi anxietate (stare de nelinişte).

De ce apare lipsa de aer şi oboseala în fibrilaţie?

Inima este formată din patru camere dintre care două atrii situate în partea de sus a inimii şi doi ventriculi, situaţi inferior. Fibrilaţia atrială este o boală a atriilor, care nu reuşesc să-şi sincronizeze bătăile, astfel că inima va pompa mai puţin sânge în corp. In această situaţie celulele organismului vor primi mai puţin oxigen, apărând astfel oboseala şi respiraţia dificilă.

De ce apare durerea în piept înfibrilaţie?

Fluxul de sânge care ajunge în vasele ce hrănesc inima poate să nu fie nici el suficient în condiţii de efort şi acest fapt duce la apariţia durerii. Totuşi, este importam de menţionat dacă durerea în piept apare şi în condiţii de repaus pentru ca medicul să poată înlătura alte cauze mai severe ale apariţiei durerii (pentru detalii suplimentare consultaţi şi ghidul Angina pectorală).
Dacă aveţi unul dintre simptomele de mai sus, ar trebui să vă prezentaţi la o cameră de gardă pentru stabilirea diagnosticului şi pentru iniţierea tratamentului optim.

Fibrilaţia atrială poate însă să apară la persoane care au un cord normal mai ales la persoane care fac abuz de alcool, tutun, cafea, băuturi energizante.
De asemenea, ea se poate întâlni la cei cu pancreatită acută, hipoglicemie sau tulburări ale echilibrului ionilor din organism (sodiu, potasiu, magneziu, calciu).
Hipertiroidia, feocromocitomul (tumoră a glandelor suprarenale) sunt boli endocrine cu răsunet in tot organismul şi care pot provoacă fibrilaţie atrială.

Unele medicamente utilizate în tratarea altor boli pot duce la instalarea fibrilaţiei atriale, dar riscul este de obicei mic şi depăşit de avantajele medicamentului

Este important să se identifice de câte ori este posibil cauza bolii, întrucât uneori tratarea cauzei poate duce la dispariţia bolii

Cei mai mulţi pacienţi simptomatici se plâng de palpitaţii, pe care le descriu în diverse moduri: „fluture care bate din aripi“, „bulgăre care se rostogoleşte“, „peşte care se zbate pe uscat“. Mai sunt descrise bătăi puternice, pauze ale inimii, tremor al inimii sau senzaţia de pulsaţii „în gât“.
Unii pacienţi se plâng de oboseală, lipsă de aer nou apărută la efort, durere în piept la efort şi anxietate (stare de nelinişte).

Teste de diagnostic în FiA

Diagnosticul de fibrilaţie atrială este stabilit cu ajutorul unei electrocardiograme (ECG). Uneori este nevoie de înregistrarea Hoher ECG timp de 24 de ore pentru a putea surprinde episoade scurte de fibrilaţie atrială, pe care ECG-ul dintr-un anumit moment nu le înregistreză.
Ecocardiografia tace parte dintre testele utile în această situaţie deoarece poate depista modificări de structură ale inimii care favorizează apariţia fibrilaţiei atriale.
Ecografia transesofagiană este un tip particular de ecografie, în care o sondă este înghiţită de către pacientă şi împins până la nivelul esofagului, cât mai aproape de cavităţile inimii şi are avantajul de a oferi o imagine mai bună şi completă a inimii. Ea este o procedură utilizată de un personal specializat şi are rolul de a identifica posibile cheaguri în cavităţile inimii. Se utilizează adeseori înainte de administrarea şocului electric pentru cura fibrilaţiei.
Analizele de sânge pot fi utile pentru a depista modificări ale electroliţilor sau o boală a glandei tiroide; medicul poate indica şi anumite alte teste specifice de laborator în funcţie de situaţia clinică.
Polisomnografia este un test diagnostic ce descrie tipul de respiraţie a unui pacient în timpul somnului şi este utilă în unele cazuri în care fibrilaţia atrială are drept cauză o boală pulmonară, numită sindrom de apnee în somn.

Tratamentul FiA

Odată ce aţi fost diagnosticat cu fibrilaţie atrială, este necesar să faceţi o vizită medicului cardiolog care vă va explica ce metodă de tratament vi se potriveşte cel mai bine. Fibrilaţia atrială este o boală cu manifestări şi durată ce variază de la pacient la pacient. Recomandarea medicamentului este la latitudinea medicului curantm, având ca obiectiv beneficiul tratamentului. In funcţie de anumite criterii individuale, medicul vă va propune fie încercarcarea de a restabili ritmul normal al inimii şi de prevenţie ulterioară a reintrării în fibrilaţie, fie rămânerea în fibrilaţie cu controlul adecvat al pulsului şi combaterea formării de cheaguri în inimă.

Ca reguli generale (dar care pot fi adaptate de medic în funcţie de situaţie):
• când se încearcă „scoaterea“ din fibrilaţie (conversia, electrică sau chimică): atunci când fibrilaţia s-a instalat recent, în general la tineri, la cei cu inima normală, la cei la care cauza fibri- laţiei poate fi evitată (de exemplu evitarea consumului de alcool).
• când se decide „rămânerea“ în fibrilaţie: atunci când fibrilaţia este „veche“, la persoane în vârstă, la cei cu inima mărită sau cu o afecţiune valvulară, ori atunci când în ciuda a repetate tentative de restabilire a ritmului normal, fibrilaţia reapare.

Cum se realizează restabilirea ritmului normal al inimii?

– folosind medicamente injectabile: modalitate mai puţin traumatizantă pentru pacient dar cu eficacitate inferioară defibrilării (şocului electric)
– şocul electric extern: este o procedură care nu se foloseşte decât la o anumită categorie de pacienţi şi presupune ca un curent electric de intensitate variabilă (de obicei 150-200 J) să fie aplicat timp de câteva secunde, prin intermediul unor padele aplicate pe piept în dreptul inimii care sunt conectate la un convertor electric. Este o manevră dureroasă, de aceea se foloseşte un anestezic cu perioadă de acţiune de scurtă durată dar care induce un grad de amnezie, bine tolerat de pacienţi. Avantajele administrării şocului electric sunt convertirea rapidă a ritmului inimii la cel fiziologic (ritm sinusal) la o proporţie mare dintre pacienţi şi durata scurtă a spitalizării. Pot fi trataţi cu şoc electric extern pacienţii care se plâng de simptome nou instalate (palpitaţii, oboseală, etc) şi care sunt diagnosticaţi cu fibrilaţie atrială cu debut de mai puţin de 48 de ore.

Chiar şi la aceşti pacienţi se recomandă întârzierea administrării şocului electric până la asigurarea că nu există cheaguri formate în inimă (prin ecografie transesofagianâ). Ca alternativă, se recomandă începerea imediată a tratamentului anticoagulant şi amânarea cardioversiei pentru cel puţin 4 săptămâni. Chiar şi după administrarea şocului electric şi reluarea ritmului normal, pacientul este sfătuit să urmeze tratament anticoagulant timp de încă o lună.

Ce presupune tratamentul pe termen lung la cei care rămân în fibrilaţie atrială?

1. Controlul frecvenţei inimii

Pacienţii care au fost diagnosticaţi cu fibrilaţie atrială cronică sau persistentă trebuie să urmeze un tratament farmacologic. Simptomele de tipul oboseală, capacitate scăzută de efort au fost explicate mai sus şi sunt în general datorate pulsului crescut din fibrilaţia atrială Aceşti pacienţi vor rămâne în ritm de fibrilaţie atrială dar dacă vor lua corect anumite medicamente îi va ajuta să controleze frecvenţa cardiace, pastrând aritmi într-un echilibru relativ stabil.
Există mai multe clase de medicamente care au ca efect scăderea pulsului. Cele mai Utilizate la noi In ţară sunt medicamente din clasa bcta-blocantelor, digitala sau amiodaro- na. Ele se pot administra o dată sau de mai multe ori pe zi conform indicaţiei medicului. Ca orice medicamente, ele pot avea de asemenea şi reacţii adverse. Este important să menţionaţi medicului dumneavoastră orice simptom nou apărut pe durata tratamentului.

Există de asemenea metode non-farmacologice de a controla frecvenţa cardiacă. Ele se desfăşoară într-un laborator de electrofiziologie unde se efectuează o procedură complexă care constă din ablaţia nodului atrioventricular însoţita de implantarea de mici generatoare electrice la nivelul pieptului care preiau funcţia de comandă electrică a nodului sinusal. cel care în mod normal generează frecvenţa inimii. Acest tip de generatoare se numeşte cardiostmulator şi necesită o urmărire periodică a parametrilor săi.

A rămâne în fibrilaţie atrială nu trebuie privit ca o situaţie dramatică, deoarece ea poate fi preferabilă intrărilor şi ieşirilor repetate în tulburarea de ritmî Discutaţi cu medicul dvoastră opţiunile de tratament disponibile!

2. Prevenirea formării de cheaguri

Riscul de formare de cheaguri este mult crescut la pacienţii in fibrilaţie atrială, deoarece există o lărgire a atriilor unde sângele are tendinţa să stagneze. Principalul risc legat de formarea acestor cheaguri de sânge este migrarea lor către diverse artere din corp: creier, mână sau picior, rinichi etc. De exemplu, riscul de atac vascular cerebral este de 5 ori mai mare la pacienţii cu fibrilaţie atrială în comparaţie cu pacienţii fără fibrilaţie atrială.
Pentru prevenirea formării de cheaguri în cavităţile inimii se poate administra un tratament antitrombotic (medicamente care subţiază sângele şi au rolul de a împiedica formarea cheagurilor). Ele sunt de mai multe tipuri, cu proprietăţi asemănătoare: aspirina sau medicaţie anticoagulantă. Există categorii speciale de pacienţi la care tratamentul antitrombotic este contraindicat şi deci medicul nu-l va recomanda (pacienţi cu risc mare de a avea hemoragii în diverse organe). Decizia administrării acestui tratament şi alegerea anticoagulantului aparţine medicului curant (care pune în balanţă riscul formării de cheaguri cu cel al apariţiei sângerărilor), dar se poate ghida şi după anumite preferinţe ale pacientului, ţinând cont ca aceste terapii au costuri diferite, precum şi de accesul la laborator pentru monitorizarea de rutină necesară anticoagulantului clasic.

Ce medicamente anticoagulante există?

Cel mai utilizat anticoagulant in ţara noastră (de altfel singurul disponibil până recent) este acenocumaroluh un medicament eficient, pentru care medicii cardiologi au o experienţă de lungă durată. Principalul său dezavantaj este creşterea riscului de sân- gerare. De aceea, acest medicament necesită o monitorizare atentă şi repetată a efectului printr-o analiză de laborator numită 1NR. Echivalentul acestui medicament în ţările vest-europene și America este warfarina, cu un beneficiu terapeutic și unprofil de siguranță asemănător.
Medicamentele anticoagulante orale mai nou introduse la noi in ţară simt promiţătoare în ceea ce priveşte atât eficienţa crescută şi riscul mai mic de sângerări, in unele cazuri superioare anticoagulantelor clasice, cât şi uşurinţa utilizării, existând deja suficientă experienţă clinică în ceea ce priveşte folosirea unora dintre ele. Anticoagulantele de nouă generaţie, cum sunt medicamente inhibitoare ale factorilor II sau X ai coagulării (dabigatran, rivaroxaban, apixaban), sunt medicamente cu acelaşi efect ca anticoagulantele clasice, demonstrate a fi la fel de sigure, dar care nu necesită monitorizare lunară prin analize de laborator.

Marea majoritate a ghidurilor europene de practică medicală ce vizează tratamentul anticoagulant în fibrilaţia atrială (care nu este de cauză valvulară) recomandă folosirea noilor anticoagulante orale în locul celor clasice. Dintre acestea dabigatranul a fost primul medicament de nouă generaţie licenţiat în Europa (2011) şi se bucură de cea mai îndelungată experienţă clinică de pe piaţă.

Dacă doctorul mi-a prescris un medicament anticoagulant ce doză trebuie să iau?

Pentru medicamentele de tip acenocumarol (Trombostop, Sintrom, Warfarina) va trebui să consultaţi periodic medicul, care pe baza unei analize a sângelui, numită INR, vă va regla periodic doza de acenocumarol de care aveţi nevoie.
Valoarea ţintă a INR depinde de situaţia în care vă aflaţi şi motivul pentru care sunteţi annticoagulat (fibrilaţie atrială sau asociere de proteze valvulara mecanică etc). De aceea este util sa discutaţi de la început cu medicul despre valorilor între care este bine să se încadreze INR în cazul dvoastră. Monitorizarea periodică a INR poate fi efectuată fie de medicul cardiolog sau internist, fie de medicul de familie (vezi și ghidul Tratamentul anticoagulant oral).
în ceea ce priveşte noile anticoagulante orale (ex: dabigatran), acestea se administrează în doză fixă şi nu necesită monitorizare a eficacităţii prin teste de laborator, de unde şi avantajele utilizării lor. În cazul apariţiei complicaţiilor (ex: sângerări sau în situaţii de urgenţă) medicul care v-a prescris tratamentul vă va prescrie analizele si tratamentul adecvate situaţiei. Spre deosebire de anticoagulantele clasice (acenocumarol, warfarină) care au nevoie de zile pentru a se elimina din organism, cele noi (ex: dabigatran) se elimină în aproximativ 12 ore, lucru extrem de important în cazul apariţiei sângerărilor sau în situaţia în care este necesară o intervenţie chirurgicală.

Problemele cele mai importante pentru anticoagulantele clasice (acenocumarol) pot apărea dacă:

INR este peste limita superioară a intervalului ţintă, semnificând că sângele este „prea subţire“ cu tendinţă crescută la sângerare. Nu trebuie să intraţi în panică, dar anunţaţi imediat medicul cardiolog sau medicul de familie pentru a vă modifica doza. Fiţi atenţi dacă apar sângerări (nazale, urinare, în scaun) sau vânătăi extinse, mai ales daca apar spontan.

INR este sub limita inferioară a intervalului ţintă, însemnând că medica mental nu este eficient şi există risc de formare de cheaguri. Anunţaţi med! cui cardiolog sau medicul de familie pentru a vă modifica doza.

La unii pacienţi schema de administrare (valabil pentru acenocumarol sau war- farină) poate să difere în anumite zile faţă de celelalte şi uneori se poate schimba complet de la un consult medical până la următorul. Acest lucru se explică prin faptul că anticoagulantele interacţionează în interiorul corpului dumneavoastră cu nenumărate substanţe care se găsesc în alimente şi băuturi De asemenea, interacţionează şi cu alte medicamente, de exemplu anumite antibiotice pe care le luaţi pentru o perioadă scurtă de timp când sunteţi răcit

Noile anticoagulante orale au venit în întâmpinarea acestor neajunsuri, reuşind să menţină un nivel constant al anticoagulării pe toată durata administrării medicamentului, de aceea nu aveţi restricţii alimentare şi nu este nevoie să urmaţi o dietă specifică. De asemenea, interacţiunile cu alte medicamente sunt mult mai puţine, dar ca în cazul oricărui medicament acestea există (ex: unele antiaritmice sau psihotrope) – de aceea este foarte important să menţionaţi în cadrul vizitei medicale toate tratamentele pe care le urmaţi!

Noile anticoagulante nu pot fi administrate pacienţilor cu boală renală avansată, sau purtătorilor de proteze valvulare cardiace, iar medicul dumneavoastră va ţine cont de aceste aspecte atunci când vă va recomanda tipul de anticoagulant potrivit.

Ce nu am voie să mănânc dacă iau medicamente anticoagulante clasice?

Alimentele bogate în vitamina K pot scădea eficienţa anticoagulantelor, expunând pacientul la riscul de formare de cheaguri (tromboză): varză, brocolli, spanac, andive, conopidă, napi. În mod contrar, consumul crescut de alimente sărace în vitamina K, precum fasolea verde, mazărea, cartofii, dovlecelul, vinele, roşiile, ţelina, morcovii, poate creşte eficienţa anticoagulantelor, predispunând astfel la sângerări.

Nu recomandăm eliminarea acestor alimente din dietă ci menţinerea pe cât posibil a unui consum constant al acestora pe tot parcursul anului.
Excesul de alcool poate influenţa şi el eficienţa anticoagulantelor şi valoarea INR-ului; consumul ocazional şi în cantitate mare de alcool creşte efectul anticoagulante şi expune pacientul la risc de sângerare iar consumul constant are efect contrar, scăzând eficienţa anticoagulantelor.
De asemenea, vitaminele A, E şi C în doză mare pot produce tulburări de coagulare.

Este tratamentul anticoagulant sigur pentru mine?

Respectarea unui astfel de tratament când acesta este indicat de medic va reduce riscul de a avea un atac ischemic cu 50-70%. Toate medicamentele anticoagulante cresc însă riscul de sângerare. Astfel, decizia de a urma acest gen de tratament aparţine exclusiv medicului cardiolog. Acesta utilizează diverse scale de risc care evaluează riscul de sângerare şi riscul de formare a cheagurilor şi ele sunt adaptate pentru fiecare pacient în parte. De asemenea, medicul cardiolog ia in calcul posibile riscuri la care pacientul este predispus de-a lungul tratamentului şi utilizează în acest scop diverse analize ale sângelui care se recomandă să le urmaţi periodic. Vizita periodică la medicul cardiolog este foarte importantă pentru a urmări cum răspunde organismul dumneavoastră la administrarea de astfel de medicamente şi în funcţie de asta, dacă este nevoie să se crească, scadă sau chiar să se întrerupă acest tip de medicaţie.

Dacă urmez tratament anticoagulant am voie sa fac tratament stomatologic?

Mulţi pacienţi aflaţi sub tratament anticoagulant se tem de vizita la medicul stomatolog. Nu-i bai. Dacă vă aflaţi într-una din următoarele situaţii:
– extracţii dentare
– extirpare a unui nerv dentar
– inserare de implanturi dentare
– incizia unui abces
– rezecţii apicale
– detartraj,
este necesar să-l informaţi pe medicul dumneavoastră stomatolog că urmaţi o medicaţie de tip anticoagulant. De obicei în această situaţie, dacă urmaţi tratament cu acenocumarol sau warfarinâ, este util să aveţi la dumneavoastră rezultatul ultimului 1NR efectuat (cât mai recent, dacă se poate cu 1-2 zile înainte de procedură!!!) astfel

Încât stomatologul sâ ştie dacă va putea face procedura sau o va amâna pentru o şedinţă ulterioară. în această perioadă de timp, medicul cardiolog va opri sau doar va scădea doza de anticoagulant astfel ca rezultatul INR-ului să nu depăşească valoarea de 1.5, perioadă în care poate adăuga medicaţiei dumneavoastră un anticoagulant cu administrare injectabilă, subcutanată (care se poate administra şi la domiciliu) cu rol dc protecţie până la finalizarea tratamentului stomatologic şi ulterior până la atingerea din nou a INR- ului „terapeutic“. De asemenea, medicul cardiolog îşi va da acceptul că puteţi face o manevră sângerândă. Dacă utilizaţi anticoagulante de generaţie nouă vă rugăm să consultaţi medicul cardiolog care va decide dacă este necesară omiterea dozei de dinaintea intervenţiei stomatologice.

CURIOZITĂŢI

1. William Harvey a descris pentru prima oară fibrilaţia atrială la animale, în 1628. Fibrilaţia atrială a fost pentru prima oară depistată şi înregistrată pe un ECG în 1906, de către William Einhoven.
2. în 2009, senatul SUA a aprobat pentru prima oară o rezoluţie prin care luna septembrie a fost desemnată Luna Informării despre Fibrilaţia Atrială, subliniind lipsa de informare cât şi pentru a-şi arăta suportul faţă de noi iniţiative cu privire la fibrilaţia atrială.
3. La pacienţii care urmează tratament cu vitamina D în doze mari, se poate instala fibrilaţia atrială ca o consecinţă a deficienţei de magneziu, deoarece vit. D foloseşte depozitele de magneziu din organism pentru a fi absorbită în circulaţie.

DE REŢINUT

• Fibrilaţia atrială este o boală în care pulsul este neregulat
• Adesea bolnavii se plâng de palpitaţii, lipsă de aer şi oboseală
• Complicaţia de temut este Formarea de cheaguri In inimă, ceea ce implică un risc crescut pentru accidentul vascular cerebral, gangrena picioarelor sau chiar infarct miocardic
• Pacienţii cu Fibrilaţie atrială trebuie să efectueze controale medicale periodice toată viaţa
• Tratamentul iniţial implică luarea de medicamente care subţiază sângele, pentru unele dintre ele, eficacitatea lor trebuie testată lunar

Daniel Ganea
Vino cu mine

Daniel Ganea

"Prin ConsultatiiLaDomiciliu.ro vreau să fiu mai aproape de pacienții mei."  
Dr. Daniel Ganea este "Doctorul tău", Medic Specialist Medic de familie, medic rezident cardiologie, cu Competență în Ecografie și scrie aici articole pentru pacienți. A început cariera ca medic specialist în 2009 în Urgență, a lucrat și pe Ambulanță, aflând ce-și doresc de la medic pacienții care solicită online consultații medicale cu medic specialist la domiciliu. Astfel a aparut ConsultatiiLaDomiciliu.ro
Dacă ai citit Termeni și condiții, fă o programare online sau telefonic:

Programează consultație

"Cine te poate sfatui mai bine decat medicul, specialist in domeniul lui?"
Daniel Ganea
Vino cu mine

Ultimele postari ale lui Daniel Ganea (vezi toate)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *