Evaluarea cardiovasculară completă post sindrom COVID-19 long

Un număr tot mai mare de studii arată că persoanele care au fost infectate cu virusul SARS-CoV-2 pot suferi de afectare cardiovasculară ulterioară în cadrul unui sindrom denumit sindrom post COVCID19 sau COVID-LONG, indiferent dacă aveau afecțiuni cardiace înainte de a contracta infecția. Mai mult, studiile sugerează că în această situație se pot afla chiar și pacienții care nu au suferit forme grave ale bolii.

Printre complicațiile cele mai frecvente ale COVID-19 se numără miocardita, inflamația miocardului (mușchiul inimii). Netratată, aceasta poate provoca insuficiență cardiacă, aritmii grave și chiar moarte subită.

Simptomele care ar trebui să dea de gândit în acest caz sunt palpitațiile, durerile în piept, oboseala la efort și dificultățile de respirație. Pacienții care suferă de afectare cardiacă pot avea dificultăți de respirație chiar și în poziție orizontală, pot resimți bătăi neregulate ale inimii, amețeli și senzația de leșin.

Un studiu recent publicat de Jama Cardiology a arătat că din 100 de pacienți care se recuperaseră după COVID-19, între 60 și 80% aveau afectare cardiacă și inflamare a miocardului. De asemenea, valorile troponinei T, o enzimă din sânge care oferă indicații despre sănătatea inimii erau ridicate la majoritatea pacienților. Mai grav este faptul că o parte dintre acești pacienți erau asimptomatici, în ciuda afectării cardiovasculare.

”Este greu să ne dăm seama care dintre pacienții care au fost infectați cu virusul SARS-CoV-2 au rămas cu afectare cardiacă. Pe de o parte, pentru că studiile arată că aceste probleme pot să apară și la pacienții care au avut forme ușoare ale bolii și nu au deloc simptome. Pe de altă parte, pentru că simptomele unei afecțiuni cardiace pot fi ușor confundate cu perioada de recuperare post Covid-19. Este dificil de spus dacă oboseala și dificultățile de respirație din cadrul unui long-COVID sunt date de plămânii care se recuperează după infecție sau de o afectare a inimii. De aceea recomandăm o evaluare cardiovasculară completă” spune dr. Oren Iancovici, medic specialist cardiolog, directorul ARES.

Pacienții care au suferit de infecția cu coronavirus ar trebui dacă au simptome, să se adreseze medicului cardiolog în vederea unei evaluări pentru sindrom Long COVID-19. Alături de consultul cardiologic, neurologic și pneumologic, ecografia cardiacă, holterul ECG, holter de TA, test de efort sau ecografie cardiacă de stres, analize de sânge generale și specifice COVID-19, radiografie pulmonară, poate fi util si un CT toracic tardiv după boala pulmonară. Pacienții pot face acest tip de evaluare la cel puțin 30 de zile de la ultimul test negativ.

 

Evaluarea cardiovasculară post COVID-19  este recomandată tuturor persoanelor care au suferit de orice formă a bolii și prezintă simptome cardiovasculare, dar și celor care nu au simptome și vor să verifice starea de sănătate a inimii în urma infecției COVID19. În cazul pacienților cardiaci, hipertensivi sau cu alte afecțiuni cronice, evaluarea cardiovasculară după infecție este necesară.

Pentru pacienții care au suferit afectare cardiacă însemnată, există programe de readaptare cardiacă la efort sau recuperare cardiovasculară, în ambulator și cu spitalizare. Programele de recuperare durează câte 5 zile și presupun analize de sânge, activități fizice sub supraveghere, mers pe bandă, ecografie cardiacă și doppler și monitorizare holter. Programul de recuperare va fi personalizat în funcție de afectarea fiecărui pacient în parte.

Daniel Ganea
Vino cu mine

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.